Arctic, un thriller despre supraviețuire care-ți dă fiori, din 3 mai în cinematografe

Arctic, debutul remarcabil în lungmetraj al regizorului brazilian Joe Penna, cu Mads Mikkelsen protagonist, se lansează în cinematografele din România pe 3 mai. Filmul va avea și o avanpremieră în data de 30 aprilie, ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco din București.

Lecție de supraviețuire, Arctic reprezintă o abordare minimalistă a unei confruntări dintre om și natură, păstrând, însă, toate ingredientele necesare acestui gen de filme: vreme ostilă, neșansă, tensiune.

După prăbușirea avionului pe care îl pilota, Overgård (Mads Mikkelsen) este, în sfârșit, pe punctul de a fi salvat. În urma încă unui tragic accident, însă, ocazia salvării este pierdută. Bărbatul trebuie acum să decidă dacă își va aștepta sfârșitul în adăpostul improvizat sau va încerca să se salveze pornind într-o cursă mortală prin necunoscutul înghețat.

„Mikkelsen e perfect pentru rol, cu fața tăbăcită și absolut stoică, dar capabil să transmită toată frustrarea și neliniștea față de situația în care se află” (Washington Post)

„Arctic este o experiență atât la nivel uman, cât și cinematografic, Mikkelsen dând forță imaginilor prin tăria sa constantă. Filmat într-un cadru care emană ostilitate, Arctic este asemenea unui labirint glacial cu un personaj principal prizonier al luptei cu el însuși și cu instinctul său de supraviețuire”. (Mondociné)

Arctic a fost prezentat în premieră mondială anul trecut la Cannes, unde s-a bucurat de laude din partea criticilor de specialitate. David Ehrlich, reporter la IndieWire a spus după proiecția de la Cannes că „Arctic este unul dintre cele mai bune filme despre supraviețuire făcute vreodată. Este mai lucid decât 127Hours/127 de ore și mai intens decât All is lost/Când totul e pierdut.”

Mads Mikkelsen este actor danez cu o carieră remarcabilă în cinematografia europeană, dar și la Hollywood sau în televiziune. Talentul său actoricesc și prezența impunătoare și fragilă în același timp i-au permis să joace atât în drame laureate (premiul pentru cel mai bun actor la Cannes pentru The Hunt/Vânătoarea), cât și în blockbustere (Casino Royale, Rogue One – O poveste Star Wars sau Doctor Strange) sau seriale de mare succes (Hannibal).

Joe Penna, regizorul filmului Arctic, are doar 32 de ani și s-a făcut remarcat la mijlocul anilor 2000, când a devenit unul dintre cei mai cunoscuți YouTube-ri din Brazilia. Ulterior, a lucrat în publicitate și a regizat scurtmetraje. Debutul său în lungmetraj a surprins plăcut pe toată lumea, fiind inclus în selecția oficială de la Cannes.


Filme dupa litera :   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z                      Dupa an :    2018 2019 2020 2021 2022