Divergent: Allegiant are premiera în România cu o săptămână înainte de lansarea în SUA

Performanţa vine ca urmare a demersurilor întreprinse de compania Freeman Entertainment pentru securizarea lansării în premieră mondială a producţiei Lionsgate/ Summit, ”Seria Divergent: Allegiant”, în unele teritorii din Europa Centrală şi de Est, în care acest distribuitor este operaţional.

În regia lui Robert Schwentke şi cu un scenariu semnat de Noah Oppenheim, Adam Cooper, Bill Collage şi Stephen Chbosky, ”Allegiant” îi are în distribuție pe actorii Shailene Woodley, Theo James, Octavia Spencer, Ray Stevenson, Zoë Kravitz, Miles Teller, Ansel Elgort, Naomi Watts şi Jeff Daniels. Continuare a ecranizarii ”Seria Divergent: Insurgent”, filmul va fi urmat de ”The Divergent Series: Ascendant”, o producţie care va fi distribuită în cinematografele din România tot de Freeman Entertainment.

Creatorul unor francize fenomen precum: ”Twilight”, ”Hunger Games”, RED 1&2 şi Divergent, Lionsgate/ Summit este unul dintre cei mai importanţi producători independenţi din industria cinematografică.

Distribuitor exclusiv al filmelor Warner Bros. în România, Freeman Entertainment deţine în portofoliul său o parte dintre cele mai importante titluri semnate de cele mai mari case de producţie independente, urmând să lanseze în cinematografele din ţără, în 2016, filme precum: ”Dirty Grandpa” (QED), ”Batman V. Superman Dawn of Justice 3D” (Warner Bros.), „The Nice Guys” (Silver Pictures), ”Now You See Me: The Second Act” (Lionsgate), ”The BFG” (DreamWorks), ”The Legend of Tarzan” (Warner Bros.), ”King Arthur” (Warner Bros.), ”Suicide Squad” (Warner Bros.), ”John Week 2” (Lionsgate), ”The Storks” (Warner Bros.), ”Deep Water Horizon” (Lionsgate), ”Fantastic Beasts and Where To Find Them” (Warner Bros.), etc.


Filme dupa litera :   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z                      Dupa an :    2018 2019 2020 2021 2022