Matthew McConaughey s-a însurat

Unul din protagoniştii viitorului film Magic Mike, şi-a legat în acest weekend destinul de partenera sa cu care era împreună de şase ani, Camila Alves, scrie revista People. Actorul Matthew McConaughey şi-a oficializat astfel relaţia cu mama copiilor săi, Levi (4 ani) şi Vida (2 ani şi jumătate) într-o ceremonie privată ce a avut loc la reşedinţa din Texas a cuplului.

Matthew (42 de ani) şi Camila (29 de ani), fotomodelul brazilian de care actorul s-a îndrăgostit în 2006, au preferat să păstreze tăcerea în legătură cu data exactă la care urma să aibă loc nunta, însă cu o săptămână înainte de eveniment, zvonurile au început să apară. Cu toate acesta, unii invitaţi au aflat vestea în ultimul moment, iar alături de rude, prietenii au venit în număr mare la nunta celor doi, fiind cazaţi în corturi de lux amplasate pe proprietatea familiei.

„Am găsit femeia cu care vreau să fac dragoste, alături de care vreau să am o familie şi alături de care să-mi trăiesc viaţa”, declara McConaughey anul trecut, cu ceva vreme înainte de cererea în căsătorie adresată lui Alves, chiar în ziua de Crăciun. Le dorim viaţă lungă împreună!


Filme dupa litera :   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z                      Dupa an :    2018 2019 2020 2021 2022