Trailer extins, de peste cinci minute, pentru Aquaman

Cu mai puţin de trei luni până la premieră, Warner Bros şi DC Films îşi intensifică eforturile de prmovare ale filmmului Aquaman, lansând un trailer extins, de cinci minute, în cadrul Convenției New York Comic Con, aflată în plină desfășurare. Vedem în trailer că Jason Momoa este pregătit să fie conducătorul celor Şapte Mări, şi există ceva de Indiana Jones în această perspectivă asupra lui Aquaman şi Mera.

Fanii care probabil se aşteaptă la un trailer de vreo două minute au primit dublu, cu un material care durează peste cinci minute şi care arată costumul auriu clasic Aquaman pentru prima oară. Mulţi nu se aşteptau ca trailerul să îl arate pe Momoa în costumul Aquaman şi purtând Tridentul, dar au această ocazie în ultima secvenţă din clip.

Acțiunea nu este cu totul plasată sub apă – o parte se desfăşoară în deşertul Sahara, unde eroul Aquaman (Momoa) alături de roşcata Mera (Amber Heard) se îndreaptă către Atlantida. Iar o picătură din sudoarea de pe fruntea lui Aquaman se dovedeşte cheia către punerea lucrurilor în mişcare.

Marcând finalul unei lungi ruperi de DCEU, noul film cu supereroi readuce fanii alături de personajul lui Jason Momoa Arthur Curry, după ce s-a alăturat lui Batman (Ben Affleck) în Justice League. Filmul va servi ca povestea despre originile personajului, care se întoarce pe Atlantida cu speranţa de a-şi revendica rolul ca rege într-un regat subacvatic. Din nefericire, nu va fi uşor pentru el cu Ocean Master (Patrick Wilson) care i se opune.

Trailerul îi înfăţişează cu lux de amănunte pe Arthur şi Mera (Amber Heard) pe măsură ce aceştia caută Tridentul lui Neptun, dar şi o secvenţă extinsă de acţiune între cei doi şi David Hyde/Black Manta (Yahya Abdul-Mateen II) însoțit de acoliţii săi.

evomag.ro

Filme dupa litera :   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z                      Dupa an :    2018 2019 2020 2021 2022