The Meg: Jason Statham contra monstrul din adâncuri

Este posibil să fi văzut trailerele, prin urmare ştii deja că acţiunile unei echipe de cercetători hotărâţi să arate că Groapa Marianelor nu este cel mai adânc punct de pe glob fac ca în apele oceanelor să fie eliberat un megalodon, un gigantic rechin preistoric. Acesta nu va întârzia să atace Mana One, staţia de cercetare subacvatică, şi apoi să-şi facă drum spre aglomeratele plaje de pe litoralul asiatic.

Evident, Jason Statham are un cuvânt de spus în această situaţie, prin urmare el şi cercetătorii pornesc în dificila misiune de a lichida creatura.

Te-ai putea aştepta ca scenariul să fie doldora de momente neverosimile, dar lucrurile nu stau chiar aşa. La baza filmului se află romanul “Meg: A Novel of Deep Terror” publicat de Steve Alten în 1997, care explorează realist ce se poate face dacă un rechin de o asemenea dimensiune ar putea ataca liber în apele internaţionale. Filmului nu-i lipsesc scăpările neverosimile (într-o scenă pielea rechinului este impenetrabilă, în alta pare mult prea uşor de străpuns), dar nici nu se autosabotează cu alegeri dubioase precum cele din seria Sharknado.

Ce va captiva publicul la Meg este inventivitatea interacţiunilor dintre rechin şi posibilele sale victime umane. La început antagonistul este o ameninţare sugerată, după care îl vedem în toată splendoarea, iar abordarea regizorului Jon Turteltaub se schimbă din temelii. De la o luptă în adâncuri între Meg şi un submersibil ajungem la suprafaţă, apoi lângă o plajă aglomerată şi aşa mai departe, dimensiunea rechinului permiţând echipei de scenarişti să imagineze noi şi noi situaţii terifiante. Nu te-ai fi aşteptat, dar filmul funcţionează şi ca suspans, dar şi ca exces de violenţă sângeroasă şi explicită, ceea ce chiar e mare lucru.


Filme dupa litera :   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z                      Dupa an :    2018 2019 2020 2021 2022